De multe ori ma gandesc de ce sunt eu atat de credula? De ce am impresia ca toti oamenii sunt buni, corecti, onesti si nu au intentii ascunse? Sau, chiar daca le au, vor avea bunul simt ca sa ti le spuna si tie, din timp, ca sa te pregatesti. Nu de alta dar, daca tot v-ati imprietenit si faceti parte din aceeasi echipa, atunci interesele echipei sunt mai presus (sau ar trebui sa fie) decat interesele meschine si egoiste ale membrilor ei.
Tin in mana telefonul meu antic si de demult (un model de Nokia de vreo 5 ani) si din cand in cand am o repulsie puternica. Sa va spun povestea acestui telefon: Acum vreo 2 ani, in toamna lui 2008, am inceput colaborarea cu o firma din Ungaria. Au venit cu o idee de afaceri foarte buna si cum piata de publicitate nu prea mai functiona (pot spune spre deloc), am acceptat colaborarea cu ei fara sa ma interesez de “istoria” firmei sau a membrilor conducerii. Se spune ca dedesubturile murdare ale unei relatii / iubiri ies la iveala atunci cand acea relatie se termina. Cred ca intr-un business, se intampla cam pe la mijlocul perioadei. Atunci cand ori iti dai seama ca ai luat locul cuiva, fara sa vrei, ori cand cineva vrea sa-ti ocupe tie locul si incep “sapaturile” de rigoare.
Dar, sa revin la telefon. Negocierea s-a inceput in septembrie, cu urmatoarea oferta: salariu X EUR, Laptop si un Blackberry, iar dupa 6 luni o masina de serviciu. Toate au fost bune si frumoase pana la primul hop: salariu doar x/2, laptop si telefon in primavara. Buuun. Mergem mai departe. Unul din asociati venea in Bucuresti din doua in doua saptamani. Bine-nteles ca ce imi transmitea era litera de lege: AGA a hotarat, AGA a decis…Prin februarie imi spune ca Administratorul firmei (de fapt actionarul majoritar si cel care era responsabil cu finantele) nu este de acord cu Blackberry-ul si nici cu Laptop-ul, dar el, bunul samaritean, imi va aduce de la el de acasa un telefon mai vechi dar functional si mi-l da “cadou”. Ca sa nu ma supar. In luna aprilie am fost chemata la Budapesta la intalnirea actionarilor unde mi s-a adus la cunostinta ca se schimba conducerea firmei si cel care mi-a dat telefonul va fi dat in judecata de catre ceilalti actionari pentru ca a delapidat firma cu o suma frumusica, 2 laptop-uri, 2 masini, 2 blackberry-uri… Hopa. Am crezut ca visez. Nu am realizat pe moment ce se intampla. De fapt, nu vroiam sa cred. Nu vroiam sa cred ca persoana cu care am muncit cot la cot luni intregi si pe care l-am respectat si ajutat, a fost in stare sa faca asa ceva.
La intoarcerea in Bucuresti m-au asteptat doua email-uri: unul, in care imi cerea sa-i restitui telefonul pe care mi l-a facut cadou (deoarece l-a luat de la fiica lui si a lasat-o fara telefon de dragul meu) si un al doilea email (bine-nteles ambele cu CC catre toti asociatii) in care administratorul firmei ii cere frumos bunului samaritean (in attach factura fiscala scanata) sa inceteze cu minciunile ca s-a adeverit celebrul proverb “Pe mincinos il prinzi mai usor decat pe un caine schiop”.
Intr-o zi, cand ii va veni sorocul, telefonul meu va spune: disconnect.
